Iti petreci cea mai mare parte a vietii facand ce nu trebuie, iar o buna parte a ei, nefacand nimic, toata viata te-ai preocupat de cu totul altceva decat ceea ce ar fi trebuit. (Seneca)
În perioada 6 – 12 iulie 2014 (6 nopți), la Vadul lui Vodă va avea loc Tabăra de Vară de Jocuri Intelectuale, ediția
a 8-a, organizată de Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale. Tabăra va avea loc la baza ”Trandafir” (ca și anul trecut).
Cui îi este destinată tabăra: tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 20 de ani. Sunt așteptați tinerii
care vor să afle mai multe despre jocurile intelectuale, dar și să petreacă o
săptămână frumoasă într-un mediu intelectual.
Modalitatea de selectare a
participanților: în baza formularelor completate pe pagina
www.cuc.md. Răspunsul privind
acceptarea participantului va fi expediat în termen de 2-4 zile din momentul
recepționării formularului.
Ce include tabăra: un program plin cu activități intelectuale, în grup și individuale.
Participanții vor lua parte la un număr mare de concursuri, ateliere, vor putea
să-și petreacă serile încercându-și forțele la diverse jocuri de societate sau
urmărind filme din lista propusă. Doar câteva exemple dintre jocurile pe care
le vor încerca participanții: Ce? Unde? Când?, Brain Ring, Trivia Quiz, Match,
Banalități, Treasure Hunting, etc. Pe parcursul taberei, participanții vor
putea câștiga premii sub formă de cărți, jocuri de societate și nu numai.
Taxa de participare: 800 lei (în cazul achitării taxei până la data de 30 iunie inclusiv) sau 950 lei (în cazul achitării taxei în
perioada 1-6 iulie inclusiv). Vor fi puse la dispoziție mai multe modalități de
achitare, prin transfer sau în numerar. Taxa de participare include toate cele
necesare: transportul Chișinău - Vadul
lui Vodă - Chișinău (cei din alte localități vor putea lua autobuzul din
Chișinău sau să meargă direct la tabără), cazarea,
alimentația completă, participarea la toate activitățile.
În interiorul
știrii găsiți câteva poze de la Tabăra de Vară de Jocuri Intelectuale 2013,
organizată în baza unui grant oferit de Ambasada SUA în Republica Moldova.
Partener general al evenimentului:
Compania Moldcell
Partenerii evenimentului:
American Chamber
of Commerce in Moldova
Sudzucker
Moldova S.A.
Brainstorm Cafe
aqua unIQa Orhei-Vit S.A. Veka
Parteneri media:
diez.md
fest.md yupi.md
Câteva poze de
la evenimentul din 2013 la care au participat 46 de tineri din 16 localități
ale Moldovei.
Numai utilizatorii inregistrati pot comenta. Te rog sa intri in sectiunea privata.
Vitalius : Intr-o buna zi cu Soare sper sa trec si eu pe-aproape :)
Octav : Vitalie, mai treci :)
Vitalius : Viața e frumoasă, dar îmi este dor de CUC
Vitalius : Demult nunam băgat un comentariu aici.
timAK_47 : db.cuc.md - Request timeout. Cine poate reînvia serverul?
Vitalius : Așa o întrebare existențialistă: Dacă tot avem campionate externe organizate prin București, Timișoara, Praga, Anenii Noi, poate ar fi cazul să redenumim (sau cum se zice în popor - rebranding) Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale în ceva mai atotcuprinzător? De exemplu în loc de Moldovenesc să punem Românesc
Octav : Am actualizat Ratingul si Randamentul dupa Cupa Liceelor.
Octav : Am actualizat Ratingul și Randamentul după etapa 4.
Doggyb0w : Salut , vreau să fac contestare la rezultatele de ieri , unde aș putea scrie cererea?
Octav : Am actualizat statisticile după etapa 3.
Octav : Am actualizat statisticile.
mariabirsan : mulțumesc, Octav, voi încerca :)
Octav : Vino la vreun eveniment anunțat și cred că găsești echipă pe loc.
mariabirsan : Salut, poate e stupidă întrebarea, dar amflu dacă pot fi primită în vreo echipă CUC. Participasem vreo 3 ani în urmă, acum vreau să revin, că îmi simt creierul în repaos.
Octav : Am vorbit cu mai mulți jucători și propunerea este să jucăm fotbal duminică (28 septembrie, de la 16.00, tot la Manej). Cine mai vrea să vină, sunteți bineveniți. Dacă aveți vreo minge bună, aduceți. Eu am s-o aduc pe cea cumpărată dată trecută, da-i cam ușoară.
Octav : Am făcut restore la baza de date și parcă merge normal site-ul, doar că s-au pierdut datele din ultimele zile ...
potpourri : Pentru că vrem să ne ascundem de ploaie, cupa Ö se deplasează la Paluba, ora 12:00. Stilul informal, participarea gratuită și atmosfera incendiară rămân aceleași :)
Octav : Pentru că săptămâna care vine avem finala de la Moldcell Cafe și după tabără mai am nevoie de pregătiri, TQ5 va avea loc cealaltă joi, la 24 iulie.
Liosha : contestatii
Octav : După Alejandro Falla a fost descoperit un alt tenisist cu potențiali suporteri în comunitate, pe nume Ivan Dodig, din Croația.
Zeleni : am vrut sa dau search, sorry :)
Zeleni : slogan logo
alexdelpier : Etapa de pe 3 noiembrie 2013 a fost cea mai frumoasa din toata istoria campionatelor
Octav : Vor mai fi. Urmăriți calendarul de pe site și noutățile de pe pagina de facebook.
Scarlet : In anul scoalar 2013-2014, vor mai fi concursuri?
Octav : Noroc!
Scarlet : hey, Salut la toti:)
Octav : Va fi la toamnă. Probabil în luna octombrie.