Vârsta participanților: 15 - 20 de ani. Pentru că dorim ca la Tabără să ajungă
cât mai mulți tineri interesați de jocuri intelectuale, limităm participarea
celor care au fost la edițiile anterioare.
Activitățile se vor desfășura în limba
română. Participarea este gratuită.
Programul taberei include o gamă largă
de jocuri intelectuale. Astfel, tinerii vor învăța și vor putea concura atât în
competiții individuale, cât și de echipă. Jocurile pregătite le vor testa
cunoștințele, intuiția, logica, dar și capacitatea de a coopera cu alți tineri
în circumstanțe diverse.
Lista de activități va include peste 30 de competiții și activități
instructiv-distractive, precum Ce? Unde? Când?, Brain Ring, Trivia Quiz, Match,
Banalități, Licitație, jocuri cu elemente sportive și multe altele. Programul
extins mai include și seri de cinema, concursuri umoristice, jocuri de
societate.
Pe parcursul taberei se pune un accent
deosebit pe dezvoltarea abilităților de lucru în echipă și analiza complexă a
întrebărilor. Participanții vor învăța să rezolve probleme într-un mod creativ;
vor avea posibilitatea să socializeze cu alți tineri cu preocupări similare.
Pentru a promova creativitatea și ingeniozitatea în rândul tinerilor,
participanții acestei ediții vor putea elabora în cursul TVJI 2022 propriul joc
de societate, și/sau dezvolta și pregăti un joc intelectual. Pentru asta vom
pregăti mai multe ateliere distractive și informative (ateliere de Board Games,
atelier Tehnici de joc în echipă etc.).
De asemenea, absolvenții taberei vor avea posibilitatea și vor fi încurajați să
formeze echipe, să participe în cadrul altor activități organizate de CMJI și
să organizeze jocuri în instituțiile sale de învățământ.
Pentru a aplica, doritorii au putut completa formularul
până pe 26 iunie 2022.
Proiectul „Tabăra de Vară de Jocuri
Intelectuale 2022’’ este implementat de Clubul Moldovenesc de Jocuri
Intelectuale în cadrul Programului de Granturi 2022 pentru organizațiile de
tineret al Ministerului Educației și Cercetării.

Tabăra de
Vară de Jocuri Intelectuale este un eveniment tradițional organizat de Clubul
Moldovenesc de Jocuri Intelectuale pentru tineri dornici de a petrece timpul nu
doar distractiv, dar și cu folos. Recent am încheiat cu succes ediția a XIV-a.
În acest an Tabăra de Vară a avut loc în perioada 1 - 8 august, la Centrul
de odihnă și creație „F’Estival”. Timp de 7 zile, 56 de tineri cu vârsta
cuprinsă între 15 și 20 de ani din toate colțurile Moldovei au avut parte de
activități intelectuale, sportive și recreative organizate de voluntarii CMJI
și invitații speciali.
Programul Taberei a fost complex - peste 60 ore de activități organizate,
și divers - de la joculețe scurte ce pot fi jucate în drum, până la turneul de
Brain Ring cu semifinale și finale. Printre cele mai îndrăgite activități anul
acesta se numără Jocul Întorsățele, Banalități, Treasure Hunting și Trivia
Quiz.
Tinerii au revenit acasă entuziasmați, plini de energie și dornici de a-și
împărtăși experiența.

Clubul Moldovenesc de Jocuri
Intelectuale organizează în acest an a 14-a ediţie a Taberei de Vară de Jocuri
Intelectuale!
Planificăm să organizăm tabăra în
perioada 1-8 august 2021 la tabăra F’estival, r. Călărași, R. Moldova
(cu mențiunea că în cazul în care situația epidemiologică se va înrăutăți
simțitor, vom organiza activitățile online).
Vârsta participanților: 15 - 20 de ani.
Pentru că dorim ca la Tabără să ajungă cât mai mulți tineri interesați de
jocuri intelectuale, limităm participarea celor care au fost la edițiile
anterioare.
Participarea este gratuită. Activitățile se vor desfășura în limba română.
Programul taberei include o gamă largă
de jocuri intelectuale. Astfel, tinerii vor învăța și vor putea concura atât în
competiții individuale, cât și de echipă. Jocurile pregătite le vor testa
cunoștințele, intuiția, logica, dar și capacitatea de a coopera cu alți tineri
în circumstanțe diverse. Lista de activități include peste 30 de competiții și
activități instructiv-distractive, precum Ce? Unde? Când?, Brain Ring, Trivia
Quiz, Match, Banalități, Licitație, jocuri cu elemente sportive și multe
altele. Programul extins mai include și seri de cinema, concursuri umoristice,
jocuri de societate. Planificăm să avem cât mai multe jocuri în aer liber.
Pe parcursul taberei se pune un accent
deosebit pe dezvoltarea abilităților de lucru în echipă și analiza complexă a
întrebărilor. Participanții vor învăța să rezolve probleme într-un mod creativ;
vor avea posibilitatea să socializeze cu alți tineri cu preocupări similare. De
asemenea, absolvenții taberei vor avea posibilitatea să formeze echipe, să
participe în cadrul altor activități organizate de CMJI și să organizeze jocuri
în instituțiile sale de învățământ.
Proiectul „Tabăra de Vară de Jocuri
Intelectuale 2021’’ este implementat de Clubul Moldovenesc de Jocuri
Intelectuale în cadrul Programului de Granturi 2021 pentru organizațiile de
tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.