Acasa CUC Elitar Brain Ring Tabara In English Devino membru Oferta
Acasa arrow General arrow Turneu de jocuri intelectuale la Iași
Turneu de jocuri intelectuale la Iași
Evaluare Utilizator: / 0
SlabExcelent 

 

Turneu de jocuri intelectuale la Iași

Perioada: 23-25 iunie 2017
Locație: Times Pub, Iași

Concursuri: Licitație intelectuală (încălzire), Ce? Unde? Când?, Trivia Quiz, Match artistic.

Contribuție de participare: 30 RON/130 MDL per concurs sau 60 RON/260 MDL per turneu (cele 4 concursuri). Contribuțiile sunt per echipă și vor fi utilizate pentru remunerarea autori de întrebări și premii.
Echipe: De până la 6 persoane (E permisă folosirea jucătorilor de rezervă, cu schimb între concursuri și în pauzele dintre runde)
Organizatori: CMJI și Pub Quiz Iași

Program:
vineri, 23 iunie 
19.00-21.30 Licitație intelectuală (încălzire neoficială)

sâmbătă, 24 iunie 
14:00-16:30 Ce? Unde? Când? - 40 de întrebări
18:30-21:30 Trivia Quiz - 7 teme cu joker

duminică, 25 iunie
10:00-12:30 Match artistic - 40 de întrebări
12:30-13:00 Anunțarea rezultatelor generale și premierea

Scurtă descriere a concursurilor:

Licitație intelectuală – Echipelor li se propun câteva teme, de obicei top 8. În prima parte a concursului, acestea încearcă să ghicească un nr. cât mai mare de elemente din fiecare temă. În partea a doua, echipele încearcă să ghicească un element cât mai jos, însă care să nu depășească limitele listei. Răspunsurile se dau în scris, listele sunt afișate pe ecran. De ex. Top 8 state europene cu cea mai mare populație, Top 8 filme cu cele mai mari încasări mondiale în 2016, etc.

Ce? Unde? Când? - 40 de întrebări de cunoștințe și logică (cultură generală - circa 35%, logică - circa 65 %). Este un joc de echipă, iar fiecare întrebare este discutată timp de un minut, la finalul căruia echipa dă o foiță cu răspunsul considerat corect. Pentru fiecare răspuns corect echipa primește un punct. Ce? Unde? Când? mizează pe gândirea analitică, pe asociații, pe jocuri de cuvinte, pe indicii ascunse în textul întrebării și uneori, pe formulări eliptice.

Trivia quiz - Sunt jucate 70 întrebări, 10 întrebări/rundă. Timpul atribuit pentru fiecare întrebare - 50 secunde, însă echipele pot reveni la discutarea unor întrebări precedente până la colectarea fișelor cu răspunsuri. Tipologia întrebărilor: unele necesită cunoștințe specifice, dar în majoritatea cazurilor pot fi răspunse și logic. O regulă specială este „jokerul” care este utilizat la una dintre runde și dublează punctajul rundei. Exemple de teme: Conexiune, Franța, capitale, runda muzicală, feline etc.

Match artistic – Este similar cu Ce? Unde? Când?, doar că echipele primesc toate răspunsurile (plus câteva suplimentare) înainte de joc. În acest caz, vor fi 40+ de cărți, filme, albume muzicale, picturi și alte opere. Jucătorilor nu le rămâne decât să potrivească răspunsul corect la întrebarea citită.

Clasamente: Se vor face câteva clasamente. Pe lângă clasamentul echipelor pentru fiecare concurs, se va face un clasament general al echipelor (rezultatele echipei la cele 3 concursuri oficiale: Ce? Unde? Când?, Trivia Quiz – la 50% și Match Artistic) și un clasament general al localităților participante cu cel puțin 4 echipe (rezultatele medii ale echipelor ce reprezintă localitatea la cele 3 concursuri oficiale: Ce? Unde? Când?, Trivia Quiz – la 50% și Match Artistic).

Rezultatele Turneului:

 

Rezultate Turneu Iași 2017

 

Numai utilizatorii inregistrati pot comenta.
Te rog sa intri in sectiunea privata.


Vizualizari: 219

  Comenteaza primul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.1.4.4

 
Urmator >

On-line

Meniu Campionat