Acasa CUC Elitar Brain Ring Tabara In English Devino membru Oferta
Acasa arrow Sedinte Elitare arrow Sedinta Elitara XXXIII
Sedinta Elitara XXXIII
Evaluare Utilizator: / 0
SlabExcelent 
Active Image


La data de 7 iunie 2014, sâmbătă, de la ora 18.00, la Erudit Club (mun. Chişinău, str. Pușkin 52) va avea loc Şedinţa Elitară XXXIII, organizată de Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale.

Taxă de participare: intrarea este gratuită.
Vestimentaţie: Ţinută de seară, elegantă. Codul vestimentar este strict. Persoanele care nu vor respecta codul vestimentar nu vor fi admise.
Întrebări de la autori: Sunt binevenite întrebările expediate de autori pe adresa: spatarum PE yahoo PUNCT com.
Jucători: Pe parcursul serii, la masă se vor aşeza atât jucători prestabiliţi, cât şi câţiva jucători traşi la sorţi dintre cei prezenţi.

Vedeți informații suplimentare în interiorul știrii.

 Ion Dodi a fost desemnat Magistru al Ședinței Elitare XXXIII, pentru a doua oară.

Magistrul Ion Dodi


Structura jocului

Seara va fi compusă din 3 semifinale şi 1 finală.  

În semifinale vor juca 3 echipe, în ordinea indicată:
1. Echipa pretendenţilor – formată din 6 persoane recomandate + 1 persoană trasă la sorţi. Echipa va fi formată de către crupier, în baza recomandărilor expediate pe adresa: spatarum PE yahoo PUNCT com.
2. Echipa All-Stars – formată din magiştri şi invitaţi speciali + 1 persoană trasă la sorţi.
3. Echipa campioană – formată din 6 membri ai echipei campioane (LAREME) + 1 persoană trasă la sorţi. 

După fiecare joc semifinal va fi desemnat:
a) În cazul în care echipa a câştigat, cel mai bun jucător (desemnat de către public).
b) În cazul în care Clubul a câştigat, cel mai bun autor de întrebare (desemnat de către echipă).

În finală va juca 1 echipă formată după următorul principiu:
1. Dacă toate echipele au câştigat, echipa finală va fi formată din 3 jucători din echipa care a câştigat cu cea mai mare diferenţă de scor şi câte 2 din celelalte echipe. Reprezentaţii vor fi cei 3 jucători care au fost declaraţi cei mai buni + colegi aleşi de aceştia.
2. Dacă au câştigat 2 echipe, echipa finală va fi formată din 4 jucători din echipa care a câştigat cu cea mai mare diferenţă de scor şi 3 jucători din cealaltă echipă. Reprezentaţii vor fi cei 2 jucători care au fost declaraţi cei mai buni + colegi aleşi de aceştia.
3. Dacă doar o echipă a câştigat, aceasta va juca în finală în componenţă deplină.
4. Dacă nicio echipă nu a câştigat, echipa finală va fi trasă la sorţi dintre cei 21 de jucători care au fost la masă. 
* În scop de departajare, în cazul aceluiaş scor – va avea avantaj echipa care a jucat mai târziu. 

Desfăşurarea jocului Fiecare joc va reprezenta un duel între echipă şi Club, desfăşurat până când una dintre părţi acumulează 6 puncte (există posibilitatea, în cazul utilizării regulii speciale, ca echipa să depăşească 6 puncte). Fiecare întrebare valorează 1 punct. 

Regulă specială:
- O dată pe joc, echipa poate lăsa la masă un singur jucător, care să joace împotriva Clubului. În caz de câştig, echipa obţine 3 puncte, iar în caz de pierdere – Clubul obţine 1 punct. 

Desemnarea magistrului 
Un magistru este desemnat în cazul în care echipa învinge în jocul final. Magistrul este desemnat de crupier în urma propunerilor şi voturilor din sală, dintre jucătorii care au câştigat în finală.

Numai utilizatorii inregistrati pot comenta.
Te rog sa intri in sectiunea privata.


Vizualizari: 5182

  Comentarii (1)
 1 Scris de Octavian Sireteanu, la 02-06-2014 11:35
În această sâmbătă, de la ora 18.00, va avea loc a 33-a Ședință Elitară a Clubului. Ședința va avea loc la Erudit Club (Chișinău, str. Pușkin 52). Intrarea este gratuită. Nu ratați ocazia!

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.1.4.4

 
< Precedent   Urmator >
Advertisement

On-line

Avem 1 vizitator online

Meniu Campionat