
Board game-urile au devenit în ultimii douăzeci de ani un adevărat fenomen cultural în multe țări occidentale, mai ales în Statele Unite și Germania. Popularitatea lor a crescut în Europa după apariția așa-numitelor
jocuri germane, caracterizate prin reguli mai puțin complexe decât cele americane, componente atractive, un mare grad de rejucabilitate (
replayability sau
реиграбельность) și o durată de joc mai scurtă. Cele mai populare titluri,
Carcassonne,
Ticket to Ride,
Agricola,
Dominion,
Puerto Rico au devenit hituri în ultimii cinci ani în Europa Centrală (mai ales în Cehia și Polonia), iar în ultimii doi ani și în România, în special datorită comunității on-line. Începând cu această lună, jocurile de societate sunt prezente și pe piața moldovenească, unde suntem sigur că își vor forma un public interesat și captivat.
Compania ”Erudit Studio”, cea care a lansat site-ul joc.md, își propune nu numai să distribuie jocuri fabricate în alte țări, dar și să dezvolte propriile sale jocuri de societate. Apariția primului astfel de joc, intitulat ”Whoiz” este planificată pentru vara acestui an.