Regulamentul Campionatului CUC - vechi |
REGULAMENTUL CAMPIONATULUI CUC Versiunea 1.1. din 03.10.2011 Capitolul I Consideraţiuni generale Campionatul CUC este o competiţie organizată de două ori pe an, primăvara şi toamna, de Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale (în continuare Clubul).Deciziile referitoare la organizarea Campionatului, precum şi repartizarea echipelor în grupurile valorice se iau în ultimă instanţă de Consiliul Strategic al Clubului. Competiţiile se desfăşoară conform regulilor jocului “Ce? Unde? Când?”. Capitolul II Structura Campionatului Campionatul CUC se desfăşoară în trei niveluri valorice: Superliga, Ligi si Diviziile. Pe lângă acestea, pot fi organizate Ligi Externe, care sunt considerate competiţii separate.Participarea echipelor în Superliga şi Ligi se bazează pe evoluţiile anterioare în Campionat, poziţia în rating sau alt criteriu decis de Consiliul Strategic. Capitolul III Superliga Superliga CUC este grupul valoric superior al Campionatului CUC.În Superliga CUC participă 7 echipe, după cum urmează: • echipele care au ocupat locurile 1-4 la ediţia precedentă a Superligii CUC • echipele care au ocupat primele locuri în cele trei Ligi din sezonul precedent Învingătoarea Superligii CUC devine Campioana Clubului. Echipele care ocupa locurile 1-4 îşi păstrează locul în Superliga pentru sezonul următor. Capitolul IV Ligile În Ligile CUC participă 21 de echipe, care sunt împărţite prin tragere la sorţi în trei grupuri a câte 7 echipe: Liga A, Liga B, Liga C. Nu exista deosebire valorică între cele trei Ligi.Pot participa în Ligile CUC: • echipele care au ocupat locurile 5-7 în Superliga CUC din sezonul precedent • echipele care au ocupat locurile 2-4 în Ligile CUC din sezonul precedent • echipele care au promovat din Diviziile CUC, conform criteriilor enunţate înainte de începutul Campionatului • celelalte echipe cu cel mai bun rating la momentul tragerii la sorţi pentru Ligi Învingătoarele celor trei Ligi promovează în Superligă pentru sezonul următor. Echipele care ocupa locurile 2-4 îşi păstrează locul în Ligi pentru sezonul următor. Capitolul V Diviziile În Diviziile CUC pot participa oricâte echipe se înregistrează.Participarea în Divizii este liberă, iar numărul de echipe – nelimitat. Formula de desfăşurare a Diviziilor va fi anunţată de CS în dependenţă de numărul de echipe înregistrate. Cele mai bune 6 echipe din Divizii promovează în Ligile din sezonul următor. Formula de departajare a celor 6 echipe va fi stabilita înainte de începerea jocurilor în Divizii, în dependenţă de numărul de echipe înregistrate. Capitolul VI Desfăşurarea etapelor În Superligă şi în Ligi se vor desfăşura câte 7 etape.Toate echipele din Superliga şi Ligi vor organiza câte o etapă. Ordinea în care echipele organizează etapele este trasă la sorţi. Ordinea poate fi modificată în baza înţelegerii dintre echipe. În cazul modificării ordinii, este necesară anunţarea preventivă a Consiliului Strategic. Pe parcursul etapei organizate de o echipă, echipa respectivă nu participă la joc şi deci nu acumulează puncte. Un program indicativ va fi oferit echipelor la tragerea la sorţi dinaintea Campionatului. Locul, data şi ora exactă a desfăşurării fiecărei etape va fi anunţată cu minimum 2 zile în prealabil pe site-ul www.cuc.md. Capitolul VII Rundele O etapa în grupele Campionatului conţine 5 runde, în care fiecare echipă întâlneşte câte un adversar într-o dispută directă.Astfel, la sfârşitul etapei, fiecare echipă trebuie să fi jucat cu celelalte echipe concurente (în afară de echipa organizatoare) câte un joc direct. Înainte de începutul fiecărei runde, organizatorii trebuie să anunţe perechile care concurează în runda respectivă. O rundă conţine 10 (zece) întrebări. Dintre cele doua echipe care concurează în disputa directă, echipa care răspunde corect la mai multe întrebări este învingătoare. În cazul în care ambele echipe răspund la acelaşi număr de întrebări se consideră că runda s-a terminat la egalitate. O întrebare este o problemă sau mai multe care trebuie soluţionate în decurs de un minut de echipele în concurs. La expirarea minutului, se oferă 10 secunde suplimentare pentru scrierea răspunsului echipei pe o fişă de răspuns. În cazul în care echipa nu reuşeşte să scrie şi să transmită organizatorilor răspunsul său în timpul stabilit, se consideră că echipa a oferit un răspuns greşit. Deciziile referitoare la considerarea răspunsurilor drept corecte sau greşite sunt luate de organizatorii etapei. În cazul în care o echipă nu este de acord cu decizia organizatorilor referitoare la evaluarea unui răspuns, ea poate depune o contestaţie conform procedurii expuse în capitolul respectiv. Capitolul VIII Punctele Pentru o victorie într-o rundă o echipa primeşte 3 puncte, pentru egalitate – 1 punct, iar pentru înfrângere – 0 puncte.Capitolul XIX Criteriile de departajare Criteriile de departajare a echipelor în toate grupurile Campionatului sunt, în ordine descrescătoare după importanţă:• numărul de puncte acumulate pe parcursul campionatului • numărul de puncte acumulate in disputele directe • diferenţa de scor în disputele directe • totalul răspunsurilor corecte la toate etapele în care au evoluat ambele echipe • ratingul echipelor (cel mai bun rating ocupă o poziţie superioară) Capitolul X Neprezentarea echipei În cazul în care o echipă din Divizii nu se prezintă la joc, ea nu va fi inclusă în statistică pentru etapa respectivă, astfel nu va suferi pierderi de rating şi randament. În cazul în care o echipă din SL/Ligi nu se prezintă la joc, se consideră că ea a luat zero răspunsuri şi aceasta va suferi pierderi de rating şi randament.În schimb, răspunsurile considerate greşite ale unei echipe care nu s-a prezentat la o etapă sau o rundă nu trebuie luate în consideraţie la stabilirea întrebărilor care contează pentru rating. Capitolul XI Echipele În Campionatul CUC participă echipe, care sunt conduse de un căpitan.O echipă trebuie sa aibă o denumire. Pentru a participa în Campionat, o echipa trebuie să se înregistreze în prealabil pe site-ul www.cuc.md. Capitolul XII Jucătorii Nu există limite de vârstă, naţionalitate sau de orice alt gen pentru jucătorii de cuc.Un jucător nu poate evolua pentru mai mult de o echipă într-o ediţie a Campionatului. La o rundă, pentru o echipă pot juca maximum 6 jucători. Modificările în componenta se pot face între runde. Pe parcursul Campionatului echipele au dreptul să aducă jucători noi, cu condiţia ca aceştia să nu fi evoluat pentru alte echipe în aceeaşi ediţie de Campionat. Numărul de jucători care evoluează pentru o echipă pe parcursul campionatului este nelimitat. Capitolul XIII Organizarea unei etape Echipa organizatoare a unei etape în Superliga şi Ligi trebuie să pregătească un pachet de întrebări originale, care să nu fi fost jucate anterior la competiţii în care a evoluat vreuna dintre echipele din concurs, sau care sunt publicate pe site-ul www.cuc.md.Echipa organizatoare citeşte întrebările şi evaluează răspunsurile echipelor. În cazul în care o echipă nu este de acord cu decizia organizatorilor, ea poate depune o contestaţie conform procedurii descrise în capitolul respectiv. Echipa organizatoare este, de asemenea, responsabilă de pregătirea sălii de joc şi aranjarea sălii după joc. Înainte de etapă, echipa organizatoare a etapei trebuie să tragă la sorţi ordinea desfăşurării rundelor în cadrul etapei şi să completeze Fişa Etapei, în care să includă: • componentele echipelor participante la etapă • rezultatele complete şi desfăşurate, inclusiv răspunsurile corecte la toate întrebările • note referitoare la neprezentarea unor echipe la runde sau etape În cazul apariţiei contestaţiilor pe durata etapei, echipa organizatoare trebuie sa includă în Fişă note referitoare la acestea. După sfârşitul etapei, echipa organizatoare trebuie să transmită Fişa Etapei unuia dintre membrii Consiliului Strategic al Clubului, sau în format electronic, până a doua zi, ora 12:00. Capitolul XIV Contestaţiile pe întrebări Comisia de Contestaţii va fi constituită din membri aleşi din echipele ce organizează etapa în timpul desfăşurării căreia apare contestaţia.Contestaţiile trebuie depuse Comisiei de Contestaţii pana la ora 24:00 in ziua imediat următoare zilei desfăşurării etapei, prin intermediul formularului de pe www.cuc.md. Echipa ce depune contestaţia trebuie să anunţe echipa organizatoare despre decizia de a contesta o anumita întrebare până la sfârşitul etapei pentru ca această decizie sa fie înscrisă în fişa organizatorică. O contestaţie trebuie să conţină: • numărul întrebării şi runda în care a fost jucată • textul întrebării şi răspunsul organizatorilor, precum şi alte informaţii în cazul în care sunt disponibile, cum ar fi sursa întrebării sau comentariile organizatorilor • răspunsul echipei care a contestat întrebarea • toate răspunsurile celorlalte echipe care au jucat întrebarea respectivă (În cazul în care echipa depune o contestaţie de anulare a întrebării, ea nu este obligată să noteze răspunsurile celorlalte echipe). • argumentarea contestaţiei În cazul în care vreuna dintre informaţiile de mai sus nu este furnizată sau echipa nu a anunţat organizatorii despre intenţia de a contesta întrebarea, Comisia de Contestaţii nu va analiza contestaţia respectivă. Contestaţia unei echipe este acceptată doar când numărul de voturi pentru acceptarea contestaţiei este mai mare decât numărul de voturi împotriva acceptării. Abţinerea unui membru al Comisiei de Contestaţii este egalată cu 0, şi nu va fi luată în considerare la luarea deciziei. Deciziile Comisiei de Contestaţii pentru Superligă, Ligi şi Divizii vor fi publicate în decurs de 48 de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor pentru Superligă şi Ligi. Deciziile Comisiei de Contestaţie sunt irevocabile. În cazul în care o echipă nu este de acord cu activitatea Comisiei de Contestaţie, ea poate depune o contestaţie organizatorică, conform procedurii expuse în capitolul respectiv. Două tipuri de contestaţii pe întrebări sunt posibile: • contestaţii pentru reconsiderarea unui răspuns corect sau greşit În cazul unui răspuns pozitiv la o anumita contestaţie de acest gen, decizia Comisiei de Contestaţie se răsfrânge asupra tuturor echipelor cu răspuns identic sau similar. • contestaţii pentru anularea unor întrebări În cazul unui răspuns pozitiv la o anumita contestaţie de acest gen, întrebarea nu este înlocuită cu o altă întrebare şi nu este rejucată. Capitolul XV Rejucarea întrebărilor Întrebările pot fi rejucate, adică înlocuite cu alte întrebări, doar în cazul greşelilor tehnice, cum ar fi:• citirea greşită a unor anumite cuvinte cheie din întrebare • citirea accidentală a răspunsului corect la întrebare • alte greşeli tehnice În cazul în care o întrebare este anulată prin decizia Comisiei de Contestaţie, ea nu poate fi rejucată. Capitolul XVI Contestaţiile organizatorice şi disciplinare Contestaţiile organizatorice şi disciplinare pe adresa Consiliului Strategic pot fi depuse în cazuri de:• comportament nesportiv sau activitate incorectă a vreunei echipe, jucător sau organizator În aceste cazuri Consiliul Strategic poate decide penalizări pentru echipă, jucător sau organizator după cum urmează: atenţionare, suspendare pentru un număr anumit de etape sau penalizare de puncte. • activitate incorectă a Comisiei de Contestaţie În acest caz Consiliul Strategic poate revoca şi înlocui Comisia de Contestaţii. • compunerea unui pachet de întrebări dinainte jucate În aceste cazuri echipele organizatoare vor fi penalizate prin scoaterea punctelor, după cum urmează: • în cazul în care aproximativ 25% din întrebări au fost jucate anterior la competiţii la care a participat cel puţin o echipă din cele prezente, sau sunt publicate pe site-ul www.cuc.md, penalitatea va constitui pana la 5 puncte. • în cazul în care aproximativ 50% din întrebări au fost jucate anterior la competiţii la care a participat cel puţin o echipă din cele prezente, sau sunt publicate pe site-ul www.cuc.md, penalitatea va constitui de la 5 la 10 puncte. • în cazul în care aproximativ 75% sau mai mult din întrebări au fost jucate anterior la competiţii la care a participat cel puţin o echipă din cele prezente, sau sunt publicate pe site-ul www.cuc.md, penalitatea va constitui de la 10 la 20 de puncte. Deciziile Consiliului Strategic se iau cu vot majoritar în decurs de 3 zile de la data depunerii contestaţiei organizatorice sau disciplinare. Capitolul XVII Publicarea rezultatelor Rezultatele etapelor pentru toate grupele din concurs vor fi publicate pe site-ul oficial al Clubului, www.cuc.md, precum şi în alte mijloace media.Numai utilizatorii inregistrati pot comenta. Vizualizari: 17370
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.1.4.4 |
< Precedent | Urmator > |
---|